Dan Barna a încheiat campania strângerii de semnături după ce a vizitat județele din Banat și Oltenia

17 Septembrie 2019

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, a fost în săptămâna 9 - 17 septembrie, în județele din Transilvania. Caravana Dan Barna Președinte a început în Ploiești și a continuat cu Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Deva, Hunedoara, Timișoara, Reșița, Orșova, Herculane, Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu și s-a încheiat la Craiova. 

“Ne apropiem de finalul campaniei strângerii de semnături. În ultima lună am fost peste tot în țară și împreună cu colegii mei din USR și PLUS am strâns peste 380.000 de semnături pentru candidatura mea la alegerile prezidențiale. În aceste 30 de zile, în toate orașele am auzit același lucru de la cetățenii pe care i-am întâlnit în drumurile mele, că este nevoie de o schimbare. Am strâns zeci de mâini iar românii mi-au vorbit despre reformele absolut necesare în domeniul sănătății, a educației, domeniile care ne afectează pe toți în mod direct. Este nevoie de o reformă profundă a statului acum. Nu ne mai permitem să mai pierdem încă cinci ani și să privim în continuare cum ne pleacă românii, Alianța USR PLUS aduce speranța acasă. Acesta este mesajul meu către toți românii.”, transmite Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale. 

În ultimele 30 de zile, Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la Președinția României, a fost în toată țara pentru a strânge semnăturile necesare înscrierii candidaturii sale, urmând ca pe data de 20 septembrie candidatura sa să fie înscrisă oficial la Biroul Electoral Central. 

Votul tău poate face diferența. Nu sta deoparte. Alegerile prezidențiale încep în: