Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la Președinția României, începe o caravană în Europa pentru a se întâlni cu românii din diaspora

28 Septembrie 2019

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la Președinția României, va merge în perioada 30 septembrie – 5 octombrie în orașe din Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și Republica Moldova pentru a se întâlni cu comunitățile de români.Ca viitor Președinte al României, obiectivul major al lui Dan Barna este să oprească migrația românilor și să influențeze măsuri guvernamentale care să-i determine pe cei aflați în diaspora să se întoarcă acasă.
“Călătoria în Europa vine după 30 de zile în care am făcut înconjurul României pentru a strânge semnăturile necesare înscrierii candidaturii la alegerile prezidențiale, dar mai ales pentru a discuta cu oamenii despre proiectul meu pentru România. Am întâlnit mii de români cu rude plecate la muncă în străinătate, cei mai mulți îi văd pe cei dragi o singură dată pe an, la sărbători ori în concediile diasporenilor din luna august. Acum voi merge în orașele europene cu cele mai mari comunități de români pentru a afla direct de la ei motivele care i-ar face să se întoarcă acasă. Plecarea continuă a tinerilor înseamnă pierderea noastră ca națiune, în calitate de Președinte vreau să stopez fenomenul care macină România.”, transmite Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la Președinția României.Dan Barna va fi la Munchen și Milano pe 30 septembrie, pe 1 octombrie se va întâlni cu comunitățile de români din Roma, pe 2 octombrie va fi în Barcelona și Madrid, și pe 3 și 4 octombrie va fi la Londra, respectiv Chișinău.
Înainte de vizita în Europa, Dan Barna a fost și în SUA, în perioada 23-27 septembrie, pentru a se întâlni cu comunitățile de români, reprezentanți ai mediului politic și de afaceri și cu experți în politică externă.

Votul tău poate face diferența. Nu sta deoparte. Alegerile prezidențiale încep în: