Despre mine

Salut!

Sunt Dan Barna. Știu că încă nu știi prea multe lucruri despre mine, așa că dă-mi voie să mă prezint. 

Am 44 ani și sunt sibian. În copilarie îmi făceam vacanțele de vara în Poiana Sibiului și la Rășinari. Apoi liceul, la Gheorghe Lazar: volei, baschet și istorie – chiar voiam sa ma fac arheolog. Dar ai mei m-au convins sa dau la o facultate care sa-mi dea ulterior mai multe optiuni profesionale. Dacă tot i-am menționat pe ai mei: tatăl meu a lucrat în Italia - în construcții - vreme de 15 ani. Deci știu cum e.

Am facut Dreptul, la București. Stăteam în gazdă cu Werther, motanul meu negru, și le acordam asistență juridică tinerilor la Centrul de Informare pentru Tineret. Am absolvit în 1998, iar apoi am avut o experienta care m-a marcat, la Institutul Internațional pentru Dreptul Dezvoltării. După care m-am angajat, „cum se face”, la o casă de avocatură serioasă unde am fost avocat de consultanță. Eram OK, doar că nu mă pasiona ceea ce făceam. Adică voiam sa fac, nu doar sa conspectez mii de pagini de legislație. Viața era ultra-confortabila, dar nu era locul meu acolo. Așa că într-o bună dimineață mi-am dat demisia. 

Norocul meu a fost sa dau repede de un anunț al Delegației Comisiei Europene care căuta monitori de proiecte. Și așa a început totul. Au urmat 6 ani extraordinari (2001-2007) în care am trecut cam prin toate rolurile și pozițiile posibile pe care le poți avea în relație cu instituțiile europene: evaluator, monitor financiar, coordonator național de campanii, asesor, formator, consultant strategic. Apoi, pentru că România urma să adere la UE, am fost unul dintre cei 17 români admiși pentru a fi certificați internațional ca instructori în domeniul fondurilor structurale. 

Unul dintre ceilalți 16 era Dragoș Jaliu, cu care m-am înțeles atât de bine încât am decis să fondăm o companie. Primul proiect s-a constituit într-un site - fonduri-structurale.ro - care a devenit rapid cea mai relevantă sursa privind finanțările din România. Apoi am dezvoltat un curs de management de proiect care a devenit, prin calitatea conținutului și prin abilitățile noastre de formatori, un curs de referință pentru toți cei interesați și implicați în domeniul fondurilor europene. 

Dar compania nu a fost singura schimbare din viața mea: tot în 2007 m-am căsătorit la Sibiu cu Olguța, care a fost impresionată, sper, de magnifica tocăniță pe care știam s-o gătesc. 

Vreme de 10 ani compania a mers ca pe roate, iar eu am contribuit în calitate de expert la implementarea a 12 mari proiecte finanțate prin Fondul Social European. „Și au trăit fericiți până la...”

...până în mai 2016, cand am primit un telefon de la Dacian Cioloș. Avea nevoie de un expert în fonduri europene pentru poziția de Secretar de Stat la Ministerul Fondurilor Europene. M-am sfatuit cu Olguța, apoi cu partenerul meu, și în cele din urmă am decis să accept. Au fost 6 luni epuizante, în care am coordonat închiderea perioadei de finanțare 2007-2013 și o parte dintre lansările de apeluri pentru nouă perioadă, 2014-2020. În total, am ajutat la atragerea în România a 7,3 miliarde de euro.

Am învățat enorm în acele 6 luni. Am învățat că dacă ești decis să rezolvi ceva, poți depăși ideea că „nu se poate!” din cauza sistemului, a funcționarilor sau a legilor citite de-a-ndoaselea. Au fost momente când am ajuns până în vârful Ministerului Finanțelor pentru a corecta mecanisme care făceau imposibilă plata sau recuperarea TVA-ului de către beneficiarii de finanțări europene. Am reușit de fiecare dată, pur ți simplu pentru că nu l-am acceptat pe „nu se poate”.

Și m-am pătruns atât de bine cu acest „ba se poate!” încât la sfârșitul guvernului tehnocrat m-am hotărât să contribui mai departe la reformarea României. Era un singur loc în care mi se părea ca pot face asta – în USR.  Am avut 100 % încredere în ei, iar ei acum au încredere în mine și îmi susțin candidatura la prezidențiale. 

Oamenii din partid spun ca sunt mai degrabă un idealist. Cei care mă cunosc din „fonduri europene” zic ca sunt un realist. Mă bucur, pentru că așa mă vad și eu: un idealist realist. Suficient de idealist încât să vreau să trăim cu toții fericiți în România - nu în alta parte. Și suficient de realist încât să am un plan concret despre cum să izbutim acest lucru. 

Viziunea mea: Fericiți în România

Fericiți în România

Astăzi, celor mai mulți dintre români așa ceva li se pare absurd. Și, într-un fel, au dreptate. Cum să poți fi cu adevărat fericit în România de astăzi? Unde sunt motivele alea multe de fericire?

Așa e. Dar mai exista încă un motiv pentru care așa ceva ni se pare absurd: Fericirea este cel mai mare lucru pe care ți-l poți dori. Ori noi, încet-încet, ne-am obișnuit - sau am fost obișnuiți - să vrem puțin. Să visăm mic. Să cerem minimul necesar. Să avem dorințe și ambiții mici. „Să nu fie mai rău. Să nu ne mai bată. Să ne lase și nouă ceva.” Sau, în cel mai bun caz, „să fie normal.” Dar atunci când vrei puțin, de obicei obții și mai puțin.

Am cerut puțin de la conducătorii noștri. Și ne-au dat statul ăsta, așa cum e el astăzi, defect și disfuncțional. De zeci de ani ne mulțumim să le cerem să nu mai fure. Ce am obținut? „Hai, că n-au furat chiar tot-tot. Ne-au lăsat și nouă de-un mic și-o bere!”

Dacă vrem să redevenim o țară cu un viitor care merită trăit, o țară respectată și prosperă trebuie să reînvățăm să avem ambiții mari. Să ne stabilim obiective maxime. Să visăm frumos și îndrăzneț. Să vrem foarte mult – și de la noi înșine, și de la cei din jurul nostru, și de la conducătorii României.

Știu că putem fi fericiți și în România. Acesta e obiectivul meu. E mare, e enorm. Dar așa și trebuie să fie. Și te voi convinge și pe tine că e posibil. Iar apoi, împreună, vom reîncepe cu toții să sperăm, să visăm și să muncim pe brânci ca să ne găsim fiecare fericirea lui.

Nu-i ușor, ba chiar e greu să fii feliz, happy, felice sau heureux pe alte fuse orare. Dar cei care au ales să plece măcar sperau că e posibil, pentru că aici le murise speranța. Când însă vei avea și aici un stat onest, cu temele făcute, și lideri care să te inspire, îți vei da seama că e mai ușor să fii fericit în România decât glücklich departe de țara ta.

30 de ani am trăit doar vremuri de speranță. Și an după an, zi după zi, speranțele au fost înlocuite de „merge și așa”, „mai bine nu se poate”. Ei, bine, eu vă spun că și în România se poate mai bine.

Fericiți în România.

De fapt, fix asta vrei și tu. Deci cum aș putea să vreau eu mai puțin? Și știi că nu-i absurd. E doar foarte ambițios.

Votul tău poate face diferența. Nu sta deoparte. Alegerile prezidențiale încep în: