Mitingul Alianței USR PLUS la Timișoara. Dan Barna: Putem construi o țară în care tinerii să vrea să trăiască

15 Septembrie 2019

Alianța USR PLUS a organizat duminică, 15 septembrie, al doilea miting din campania de strângere de semnături pentru alegerile prezidențiale în Timișoara. 

La manifestarea din Piața Libertății au fost prezenți, alături de Dan Barna, candidatul Alianței  USR PLUS la alegerile prezidențiale, și Vlad Voiculescu, coordonator regional București-Ilfov și membru al Biroului Național PLUS; Cristian Ghinea, europarlamentar USR PLUS; Lavinia Aioanei, coordonator județean PLUS; Dominic Fritz, membru USR Timișoara.

“30 de ani am cerut puțin de la conducătorii noștri. Și ne-au dat țara asta, din care tinerii vor să plece, din care 5 milioane de români au plecat deja să-și caute fericirea în alte părți. Candidez la Președinție pentru că vreau din tot sufletul să schimb asta. Știu că putem fi fericiți și în România. Și voi o știți. Și suntem din ce în ce mai mulți. Am fost 2 milioane la alegerile din mai. Am câștigat în Timișoara, București, Cluj și în toate marile orașe din țară. Am câștigat în cele mai mari județe din România. Am câștigat printre românii din Diaspora. Acum este momentul nostru. Putem da României o administrație onestă și un guvern competent. Putem construi o țară în care tinerii să vrea să trăiască. Putem câștiga Președinția. Putem fi fericiți în România.”, a declarat Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale.

Vlad Voiculescu, coordonator regional București-Ilfov și membru al Biroului Național PLUS, a declarat la Timișoara că țara noastră are nevoie de un Președinte care să aibă grijă și compasiune față de oameni, care să pună umărul la un viitor mai bun pentru România și nu în ultimul rand un Președinte care să lupte. 

“Suntem în locul de unde a început schimbarea. După Revoluție, românii chiar au sperat că pot fi fericiți, aici în România. Speranțele oamenilor au fost însă diluate și de prea multe ori strivite. Oamenii au început să plece din România pentru că nu se mai regasesc în felul în care această țară arată, de multe ori în felul în care ne purtăm unii cu alții, dar mai ales nu se mai regăsesc în direcția în care politicienii duc această țară. Avem nevoie de un Președinte care sa aibă grijă și compasiune față de oameni, care să pună umărul la un viitor mai bun pentru România și nu în ultimul rând un președinte care să lupte. Doar așa o să facem din România țara în care să vrei din nou să trăiești. Țara în care românii să poată spera să fie fericiți. Dan Barna, fii Președintele de care avem nevoie!”, a declarat Vlad Voiculescu, coordonator regional București-Ilfov și membru al Biroului Național PLUS.

Votul tău poate face diferența. Nu sta deoparte. Alegerile prezidențiale încep în: